#75 / Știrea săptămânii în România; ce gândiți când vedeți un om într-un Ferrari; cine aprobă emoticoanele + cât de inovatori sunt de fapt românii.

ROMÂNIA, JURNAL DE AUGUST. În timp ce noi ne tragem sufletele.

Știrea săptămânii nu-i că BNR, care-n luna mai ne promitea că-n iulie revenim cu inflația în teritoriu pozitiv, s-a răzgândit sec și acum ne zice că asta e, încheiem 2016 pe minus, totalmente, fără niciun echivoc; nici că, după patru ani întregi de lălăială și joc de-a instituțiile și de-a spin-doctoring-ul, fostului premier Victor Ponta i-a fost în sfârșit retras titlul de doctor (colegul Liviu Dragnea e indignat, zice că nu crede așa ceva, acuză o “vânătoare politică” – de parcă îți trebuie multă știință de carte să vezi că două texte identice chiar sunt sunt identice); și nici că, instituțional și simbolic, am intrat cu Roșia Montană “într-o logică post-RMCG”, după cum proclamă guvernul.

  • ȘTIREA SĂPTĂMÂNII, știrea cu cel mai mare impact asupra economiei, e că 650.000 de bugetari din țara noastră au, începând din această lună, salariile mărite. Li se zice, oficial, “măsuri pentru înlăturarea inechităților salariale”; tehnic e vorba doar de măriri, că nu-i nimeni căruia să-i fi scăzut salariul. O trecere în revistă a noilor salarii, aici.
  • ȘI MAI E CEVA: se simte deja bătălia feroce, la baionetă, dintre un guvern care a venit la pachet cu un termen de expirare bine definit, deci cu altfel de motivații decât guvernele precedente și cu o altfel de retorică, și care acum se vede țintă centrală în narațiunea electorală pe care partidele mari își vor fundamenta, în mod foarte evident, campania. A scris despre asta Florin Negruțiu aici. Iar dacă vă pare avântată judecata mea, testați-o: notați de exemplu pe-o foaie, timp de o săptămână, toate sintagmele în care politicienii citați în presă folosesc cuvântul “tehnocrați”. Va reieși, foarte probabil, că tehnocratul e dușmanul nr. 1 al României – și nu cei 128 de politicieni penali și plagiatori dovediți care ne-au administrat țara în mandatul 2012-2016 (plus cei care se pun scut în fața lor, acoperindu-le fărădelegile și inadecvarea în funcții publice).

ÎNTREBARE CAPCANĂ. La ce vă gândiți când vedeți un om la volanul unui Ferrari?

“Nu, nu vă spuneți «iată un tip lacom»”, ne roagă într-o conferință TED Alain de Botton, un elvețiano-britanic absolvent de filozofie cu un incontestabil instinct antreprenorial. “Spuneți-vă «iată un om incredibil de vulnerabil, care tânjește după iubire»”. Râsete. Aplauze. Râsete. Aplauze. Râsete. Aplauze. Și apoi:

  • dincolo de anecdotică și de fermecătoarea lui franchețe, de Botton ne împinge prin speech-ul său, “A kinder, gentler philosophy of success”, să punem un pic sub semnul întrebării ceea ce gândim despre “succes” și “eșec”.
  • e relevant poate și că statutul social, succesul și anxietatea pe care acestea le generează sunt o preocupare mai veche a lui de Botton, care a scris o carte întreagă pe tema asta (“Status Anxiety”, tradusă în românește anul trecut de Editura Vellant).
  • plus că filozoful nostru, autorul unei lungi serii de bestseller-uri, nu-i totuși doar un visător șarmant; a construit The School of Life, o întreprindere cu 1,3 mil. subscriberi pe Youtube și filiale pe patru continente (nimic din prosperitatea lui nu se datorează, susține el, familiei – care i-a lăsat un trust fund de peste 200 mil. lire sterline). Testați eventual 1-2 pilule video de pe The School of Life, s-ar putea să vă placă (le găsiți pe toate aici). De ex. “History of Ideas: Failure”. Sau “The Impostor Syndrome”. Sau “POP CULTURE: Taylor Swift’s Legs & Climate Change” – un exemplu de manual despre cum poți folosi clickbait-ul pentru a destupa isteț urechile unui public sastisit de teme grave. Meșteșug de storytelling – o poveste greu digerabilă care urcă, asemeni unei tulpini de fasole, pe o non-poveste frivolă, dar care ne captează, negreșit, atenția.

CURIOZITĂȚI MICI, DUSE CU VORBA PÂNĂ-N VACANȚĂ. Cine aprobă, totuși, emoticoanele care ne modelează conversațiile online?

Răspuns scurt: Un tip de 63 de ani pe nume Mark Davis. “Am început acest proiect înainte ca Web-ul să existe [la sfârșitul anilor ’80]”, spune el. Au. Chiar așa de serioasă să fie treaba?

Răspuns lung: Oricât de neverosimil ar suna, trebuie să știți că orice emoticon (încă n-avem cuvânt românesc în DEX, așa că defilăm cu englezismul) poate intra în lume numai după ce trece printr-un laborios proces de analiză și mai multe rânduri de vot într-un consorțiu din care fac parte cele mai mari companii din Silicon Valley. Unicode Consortium – care, altfel, mai face o mulțime de alte treburi în afară de dat undă verde la smiley faces – a aprobat, în toată istoria sa, 1791 emoticoane. De-aveți cumva vreo propunere, pregătiți-vă dosarul. E cu proceduri.


CULTURI & SUBCULTURI. Motocicliștii. Când sociologia face priză cu motorul – la noi, în România.

Vă mai amintiți oare de ziua aceea de octombrie 2015 în care 300 de motocicliști din București s-au aliniat pe Bd. Știrbei Vodă “în spic”, cu roata din spate la bordură și cu banderole albe la braț, aprinzând în tăcere candele la locul morții lui Bogdan Gigină – confratele lor polițist, mort în circumstanțe anchetate acum de procurori? În liniște, fără motoare turate, fără scandări – de ne-au trecut fiori pe șira spinării uitându-ne la poze și video-uri? Ce-i leagă pe oamenii ăștia, totuși – ce reguli, credințe și ritualuri le modelează identitatea?

  • Niște răspunsuri în alb-negru sunt riscante și inutile, ar caricaturiza totul; avem însă un universitar, pe Gabriel Jderu, care știe a umbla cu nuanțe – ba chiar a scris o carte pe tema asta: “Cultura motocicletelor. Studii de sociologia mobilității”;
  • “Există un soi de psihologie a motociclistului care are o puternică legătură cu situaţia obiectivă dată de echilibru precar în care motocilistul se află pe motocicletă. […] Lupta sinelui cu corpul într-o situaţie de risc în care o greşeală poate fi şi ultima exprimă, în acelaşi timp, slăbiciunea şi puterea moto-mobilităţii”, conceptualizează grav Jderu;
  • Altfel, revelator e interviul pe care l-a dat din Gândul; afli că în devenirea motociclistului sunt – n-ai bănui – o mulțime de etape, ca în orice devenire: înveți “să gestionezi anumite tipuri de emoții […]” – întâi frica, apoi jena, apoi “etapa consolidării sinelui social”, cea în care nu mai trebuie să demonstrezi nimic nimănui;
  • Bun, dar totuși așa, pentru ne-motocicliști, să ne putem da și noi mari cândva cu o replică semi-preparată: cum e atunci cu Harley și cu Mobra? Păi e cam cum sunt “untul și margarina”, începe Jderu. Am înțeles, mulțumim; promitem să nu mai punem niciodată astfel de întrebări barbare.

RIO 2016. Tolo s-a dus în America de Sud după povești de sport, dar i-a explodat în palmă o sămânță de investigație.

  • Cel puțin asta reiese din postarea de aseară, care zice așa: “Gazeta are emailurile prin care distribuitorul Kappa e anuntat ca tricourile sint contrafacute! Miine publicam documente, emailuri si noi imagini care arata cum a ajuns lotul olimpic al Romaniei sa aiba un echipament oficial teoretic Kappa, dar practic un fake”. N-am idee despre ce-i vorba, haideți să urmărim cu toții tolo.ro;
  • Altfel, update-uri olimpice cu tușă românească găsiți pe lead.ro, singura noastră publicație generalistă de sport care n-a capitulat până acum în fața irezistibilulului clickbait (ar mai fi una, specializată – treizecizero.ro; care-i soră cu lead.ro, în caz că nu știați);

Alte site-uri cu secțiuni dedicate: The Guardian, o delicatesă englezească; și BBC, sobru și demn de încredere cum îl știm;

+ Și pentru că ne-am mutat viețile aproape cu totul pe mobil, iată și “The best second-screen apps for watching the 2016 Olympics”. Aici.


#DEȘTIUT # DECITIT #DEGÂNDIT #DEÎNCERCAT

  • Am aflat salariul guvernatorului BNR. Ajunge la 13.601 euro/lună (mai rămâne de aflat cel al Andreei Esca și ne-am rezolvat marile obsesii salariale).
  • O aplicație la care Facebook se uită cu îngrijorare. Are 700 mil. utilizatori + monetizare prin publicitate + facilitate de e-commerce + digital content + online-to-offline services + servicii financiare. Ghiciți țara dintr-o singură încercare. Ei?
  • Pe roller-coaster-ul american. Donald Trump post-nominalizare arată rău, foarte rău, din ce în ce în ce mai rău. O analiză foarte british, cu grafice, context și tot ce trebuie, aici. Dar mai sunt trei luni, să nu zicem hop.
  • S-a întâmplat în timpul vieții noastre, totuși. Pe 6 august web-ul fără de care abia respirăm, locul în care ne-am mutat hălci întregi de viață, a împlinit 25 de ani. Cum a început, de fapt? Cu o întrebare pusă în 1991 pe un forum. Și, mai apoi, după un an – o să zâmbiți – cu un website care explica ce-i un website. Ce-i incredibil, totuși, e că suntem contemporani cu inventatorul web-ului, Tim Berners-Lee (care de altfel a și fost în România anul trecut); cu Bill Gates; cu Steve Jobs; cu Jeff Bezos; cu Mark Zuckerberg. În 50 de ani, oamenii ăștia care-au schimbat lumea, și cu care noi am trăit laolaltă, vor fi – ce trist – doar mici bio-uri scorțoase, lipsite de haz, în niște manuale.
  • Știre cu UK din lumea deloc virtuală. Viitorul fabricii Nissan din nordul Angliei – vorbim e 6.700 de angajați – depinde de negocierile Brexit, a avertizat CEO-ul Carlos Ghosn; mare parte din producție e exportată în Europa, deci nu-i simplu.
  • Axiomă socială dragă nouă: “Noi, românii, suntem ingenioși, inovatori, creativi”. Serios? În afară de România, pe harta asta e o singură țară integral portocalie (portocaliu = modest innovators) – Bulgaria. E ca la rezultatele școlare – avem sclipiri la olimpiade internaționale, dar pe medie suntem în coada cozii cozilor.
  • În social media, agitație mare. Snapchat, o aplicație de-o efemeritate care-i sperie pe advertiseri, își croiește drum drept către monetizare. Ce face Instagram în august 2016? Copie Snapchat. Facebook, în timpul ăsta, se luptă cu clickbait-ul. Jurnalismul? Suflă greu, că noi, cititorii, nu mai citim mai nimic până la capăt.
  • Visul nostru secret, încăpățânat, imposibil – care nu vrea să țină cont de ziua întotdeauna neîncăpătoare, de zecile de surse alternative de informare pe care le aveți, de potopul de urgențe care vă umple Inbox-ul în fiecare luni – e că voi citiți totuși Monday Memo până la capăt. Ia spuneți-ne, îl citiți?

Dacă vă e de folos MONDAY MEMO și-l vreți în Inbox, abonați-vă. Dacă vreți să-l citească și alții, faceți forward către un prieten. Iar dacă vreți să ne spuneți ceva – orice – scrieți-ne; vom citi negreșit.

Comments

comments