EFFECTUATION WAY

Cum să începi AZI un proiect nou. Sau un business al tău

Ai vrea să pornești un proiect nou în compania în care lucrezi. Sau să încerci acea idee care nu îți dă pace de ceva timp. Sau visezi să te desprinzi și să începi, în sfârșit, pe cont propriu. Dar, totuși, nu o faci. Pentru că e incert, nu știi cum va merge, nu ai resursele, nu știi ce vor crede ceilalți și cum să convingi oamenii. Mulți dintre noi ne blocăm în acest punct, chiar înainte de a începe. Effectuation Way e un program gândit pentru a porni ACUM.

Există variate programe, traininguri ori ateliere în care cei aflați la o răscruce profesională ori la început de drum în antreprenoriat pot învăța cum să-și facă un plan de business, să-și gestioneze finanțele, să-și marketeze produsele, să “facă networking”. Niciunul însă nu se ocupă îndeaproape de teritoriul cețos, neconturat încă, în care cel ce vrea să pornească își clarifică primii pași și învață să își controlelze riscurile și frica.


CE ESTE EFFECTUATION WAY?

Pe scurt, e o călăuză prin acest teritoriu plin de întrebări, temeri și incertitudini. Un atelier de două zile în care învățăm să aplicăm principiile de gândire ale antreprenorilor și să găsim un punct de plecare și curajul de a începe AZI orice dorim să facem.


CE CONȚINE?

Effectuation Way este un program distilat din maimult de cinci ani de interviuri si lucru cu antreprenori români experimentați și are la bază metoda antreprenorială (cunoscută sub numele “effectuation”) dezvoltată de profesorii americani Saras Sarasvathy și Stuart Read. Profesorul Read ne-a oferit idei, materiale și sprijin în dezvoltarea proiectului Effectuation Way.

În esență, programul nostru face accesibilă lumea gândirii antreprenoriale și logica, mecanismele și instrumentele pe care antreprenorii experimentați le folosesc pentru a dezvolta idei noi și pentru a trece la acțiune.

Este, după știința noastră, singurul program bazat pe studii de caz reale, ale unor antreprenori români.

Effectuation Way este o experiență foarte concretă, ce conține:

  • sesiuni în care participanții lucrează cu propriile proiecte/idei.
  • exerciții practice pentru înțelegerea conceptelor.
  • studii de caz ale unor antreprenori români cunoscuți, lideri in piețele în care acționează.
  • cinci principii practice de gândire pentru a porni de un drum nou și necunoscut.

CINE AR TREBUI SĂ PARTICIPE

Oricine are dorința sau aspirația de a porni pe un drum nou și necunoscut, cu un proiect personal, o idee de business, sau o schimbare în viața profesională.


CE VEI DESCOPERI

  • principiile gândirii antreprenoriale și DIFERENȚELE dintre aceasta și gândirea clasică de management.
  • exemple concrete, create exclusiv pentru Effectuation Way, din viața unor antreprenori cunoscuți.
  • cum să gestionezi incertitudinea.
  • de unde să pornești la drum atunci când vrei să pui o idee nouă în practică.
  • cum să testezi ideile.
  • cum să îți asumi (conștient) riscuri și să îți lărgești zona de comfort.
  • metodele de a găsi partenerii potriviți pentru un proiect sau o idee.
  • de unde vin surprizele și cum poți reacționa în fața lor.
  • relația surprinzătoare între motivație, acțiune și rezultat.
  • o nouă perspectivă asupra conceptului de control.

PENTRU CINE?

Programul Effectuation Way a fost construit cu gândul la cei care au ajuns, în viața profesională, în punctul în care ceea ce fac nu le mai este suficient și au o idee de business – dar nu știu, totuși, de ce capăt s-o apuce. Sau au de demarat un proiect nou, inovator – un produs, o linie de business, orice altceva care necesită spirit antreprenorial – în compania în care lucrează.


AGENDA

Modulul 1: Gândire antreprenorială și gândire managerială

Modulul 2: Cum pornești la drum

Modulul 3: Cum gestionezi riscurile

Modulul 4: Construcția parteneriatelor

Modulul 5: Surprize

Modulul 6: Control și incertitudine

PENTRU DETALII DESPRE URMĂTORUL PROGRAM ȘI ÎNSCRIERE, CONTACTAȚI-NE LA: andreea@andreearosca.ro


CE SPUN ABSOLVENȚII NOȘTRI

Alexandra Druță, fondator Molcush.ro

“A fost primul workshop unde nu am uitat totul după prima lună de la participare, care mi-a modificat real modul de a percepe tot ce am în jurul meu. Cred că orice antreprenor trece prin cel puțin un moment în care toate se înnoadă, în care nimic nu merge, în care nu mai găsește nicio soluție – după Effectuation Way, știu sigur că perspectiva e problema. Cu tărie susțin că cel mai important lucru cu care am rămas după workshop a fost un mod foarte simplu și sănătos de a privi lucrurile. În mod natural, orice antreprenor se încâlcește din când în când, dar să ai cheia la tine e foarte fain!”

Raluca Zaharia, autoarea blogului “Două, trei, patru…

“Atelierul pe care l-am făcut cu voi a fost un punct de cotitură. Am creat blogul, unde scriu în continuare. Și, mai mult, am rămas cu ochii deschiși către oportunități care vin spre mine și pe care nu m-aș fi gândit să le folosesc. Dacă văd ceva care mă interesează, îmi spun “ce ar fi să fac asta?”. Altădată, aș fi trecut pe lângă idee.

Ca nivel de aplicare a informației dintr-un curs, nu am făcut vreun alt salt asemănător în toată viața mea adultă.”

Camelia Săvoiu, om de comunicare, creator de proiecte sociale

“Niciodată până acum, în viața mea adultă, nu m-am gândit atât de mult la detaliile unui business propiu ca în perioada de după atelierul Effectuation. Am avut tot timpul în minte ideea de a face ceva, dar voi mi-ați dat un brânci, impulsul electric care a pus mașinăria în mișcare. Creierul meu a plecat de acolo cu mânecile suflecate, gata să frământe aluatul. Aplic principiile pentru toate ideile și proiectele la care lucrez, care sunt într-o perioadăde înflorire.”

Ionuț Marin, manager, organizator de evenimente sociale în timpul liber

“Mi-a rămas întipărit în cap, pentru că nu mă așteptam la povestea asta, studiul de caz despre Vasile Armenean și Betty Ice. M-a șocat cum a început afacere, fără să își asume foarte multe riscuri. Din ceea ce știam, eram obișnuit cu ideea că trebuie să investești mult ca să pornești ceva. Mi-a schimbat complet percepția.

Eu venisem la voi cu o schiță de afacere, ceva la care m-am gândit foarte mult timp, fără să fac mare lucru. Am renunțat la idee. M-ați ajutat să nu mai pierd timpul cu o idee pe care nici eu nu o înțelegeam și de care nu eram legat.

În schimb, am pornit altceva, care are legătură directă cu mine, cu dorința mea de a socializa după serviciu. E cu riscuri minime și investiție financiară zero. Am un partener, care îmi este și prieten, și organizăm party-uri în diferite locuri din București. Oamenii vin, socializează, noi le aducem vinuri care nu se găsesc în altă parte în București.

Mă bucur că am făcut acest prim pas către a construi ceva al meu, eram frustrat că nu reușeam. Mi-ați schimbat percepția despre risc și despre cum pot începe.”

Maria Orzu, fondator ma-na.ro

“Mi-a rămas în minte ideea de a lucra cu parteneri, de a crea împreună cu ei. Mi-am dat seama că pot cere ajutor și că pot construi un parteneriat bun și pentru cealaltă persoană, și pentru mine. Și că am curajul de a face asta.

Trăiam cu ideea că e obligatoriu să plătescca să primesc ceva în schimb și am plecat cu gândul că am mult mai multe căi și că există multe alte feluri de resurse valoroase pe care putem construi.”

Alina Jugănaru, client services manager

“M-ați ajutat să înțeleg că resursele de care crezi că ai nevoie ca să începi ceva nou nu sunt neapărat cel mai important lucru. E mai important să existe o motivație puternică pentru a face un lucru, oricare ar fi ea. Și mi-a fost de mare folos ideea că nu există un singur drum fix pentru a ajunge unde dorești. Dacă știi unde vrei să ajungi, te poți repoziționa oricând pe traseu.

Aplic ideile și principiile din Effectuation în ceea ce fac, în fiecare zi, acolo unde lucrez. Trăiam cu ideea că barierele între departamente diverse dintr-o companie sunt un lucru dat. Am învățat că povestea asta e doar în capul nostru și lucrurile sunt rezolvabile dacă îți dai un pic de timp să le privești dintr-o altă perspectivă. Ideea de a avea în cap o destinație și de a construi împreună cu ceilalți mi-a schimbat perspectiva.”

Dan Nicolaescu, manager More Outsourcing

“Programul Effectuation mi-a dat curajul să punlucruri în aplicare. Am plecat de la voi cu încrederea că nu există doar o singură cale, poți redresa dacă lucrurile nu ies de la început. Inițial, mă gândeam care e soluția perfectă și pe aceea o căutam. Am înțeles că eanu există, ceea ce mi-a dat un sentiment de liniște. E important să începi de undeva și vezi pe parcurs. E mai important să începi decă să ai soluția perfectă.”

Mai multe testimoniale


DESPRE FACILITATORI

Andreea Roșca este, împreună cu Mona Dîrțu, co-autor al cărții “Cei care schimbă jocul”, prima carte despre modul de gândire și acțiune al primei generații de antreprenori români de după 1990. Andreea este co-autor al programului de gândire antreprenorială Effectuation Way. Programul este dezvoltat cu colaborarea profesorului american Stuart Read, unul dintre autorii metodei de gândire antreprenorială, și este singurul de acest fel din România. Andreea a lucrat aproape 20 de ani în jurnalism, iar în 2011 a fondat un boutique de consultanță ai cărui clienți sunt mai ales antreprenori. Se află printre inițiatorii și fondatorii Fundației Romanian Business Leaders. Este licențiată în economie și a urmat cursurile de MBA ale Open University, Marea Britanie.

Sorin Axinte are 22 de ani de experiență profesională și este specializat în construcție de brand, înțelegerea piețelor și a mecanismelor de decizie. Și-a început cariera în 1993 in Mediapro (unde a ajuns director de marketing al ProTV și ProFM în 1997). A trecut printr-o etapă antreprenorială la începutul anilor 2000, apoi a creat și a condus până în 2007 departamentul de marketing al Grupului de presă Cațavencu. Din 2008 este asociat în GLUE, unde se produce “lipici” pentru idei și businessuri. În anii din urmă, din postura de managing partner la GLUE, a lucrat proiecte de construcție de brand și comunicare digitală în Africa, Europa de Est și Asia de Sud-Est. Sorin a pornit primul lui business în 1999. De atunci, a participat la înființarea altor 4 companii. Este co-fondator al Fundației Romanian Business Leaders.