MONDAY MEMO #112. Cea mai proastă idee

 

CEA MAI PROASTĂ IDEE. Impozitul global ar arunca în aer economia

Proiectul de impozitare a gospodăriilor a ținut țara în priză în ultimele două săptămâni. Pe bună dreptate, organizațiile de business au atras atenția că efectele sunt dezastruoase pentru economie – Fundația RBL, AmCham, Coaliția pentru Dezvoltarea României. Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, se dezice de partenerii de guvernare: e mai bine să păstrăm cota unică, dacă nu vrem să lăsăm bugetul fără venituri.

  • CONSECINȚELE. Gabriel Biriș explică foarte bine principalele consecințe: impozit pe venit ZERO în 2018 și un cost imens de administrare.
  • ZERO VENITURI. Dintr-o mișcare, dispar din buget venituri de peste 10%, adică aproape 30 de miliarde de lei. Compensarea lor ar însemna introducerea unui impozit progresiv, adică întoarcerea la anul 2005. România pierde un avantaj competitiv major.
  • FUNCȚIONARI DEGHIZAȚI. Cei 35.000 de consultanți care ar trebui să se ocupe de colectarea și plata taxelor ar lucra, de fapt, pentru fisc, nu pentru cetățeni. Consultanții sunt, în reașitate, funcționari externalizați. Ce ar vrea PSD să credem și cum arată lucrurile, de fapt.

ÎN CONCLUZIE. Proiectul noului sistem de impozitare amorsează o bombă în inima economiei. Echilibrul rămâne oarecum stabil în 2017, dar nimic nu poate opri po implozie 2018. O creștere generală a taxării pentru companii și salariile medii și mari e doar o chestiune de timp.

+ Veniturile bugetului au crescut cu 22% în martie. Dar sunt mult sub ceea ce ar trebui. Creșterile la TVA ascund un adevăr simplu: Guvernul nu mai rambursează TVA către companii.


100 DE ZILE. În 29 aprilie, Donald Trump a aniversat 100 de zile la Casa Albă, ca președinte al celei mai puternice națiuni a planetei. Presa americană i-a urmărit promisiunile, agenda și realizările: The Atlantic scrie pe larg despre unde se află Trump în domeniile fundamentale despre care a vorbit în campanie: economie, comerț, emigrație, politică externă. Concluzia? O administrație care are dificultăți în a pune în practică o agendă complicată. “Trump a dus la capăt o singură promisiune”.

  • O excelentă analiză scrisă de David Remnick, editorul The New Yorker, despre un președinte care a devenit obsesia oricui e preocupat de economia globală, presa liberă, securitatea planetei, drepturi civile și diferența între adevăr și minciună. În cele 100 de zile, Trump a reușit să dinamiteze întreaga filozofie a președinției Statelor Unite.
  • Într-un interviu pentru Reuters, mărturisește că e greu să fii președinte: “E mai multă muncă decât în viața mea anterioară. Am crezut că va fi mai ușor.”
  • Cabinetul său pregătește cea mai mare reducere de taxe din istoria Americii. SUA ar putea deveni una dintre țările cu cele mai mici niveluri de taxare a profiturilor.
  • Politica de forță în relația cu Coreea de Nord reînvie îngrijorările legate de un război nuclear din perioada războiului rece. Cum am ajuns din nou aici?

URMĂTORUL PREȘEDINTE. Francois Macron va fi, probabil, următorul președinte al Franței, după al doilea tur al alegerilor, cel din 7 mai. Un rezultat interesant pentru un fost bancher de investiții care candidează într-o țară în care politicenii cu experiență în business au rareori succes, scrie The Economist.

Alegerea lui va fi o veste bună pentru liderii de companii: promisiunea lui Macron este să reducă taxele pentru corporații și cheltuielile statului (azi la 57% din PIB, cel mai mult dintre toate țările dezvoltate). În contrast, Marine LePen, contracandidata lui, promite să scoată Franța din UE. Cel mai important serviciu pe care Macron îl poate face francezilor să o țină pe LePen departe de biroul prezidențial.

+ “Credeți-mă, am de gând să fac asta”: ascensiunea neobișnuit de rapidă a unui proaspăt politician care a cucerit francezii cu o campanie de tip startup american.

+ Susținător al Uniunii Europene, Macron a promis că va cere sancțiuni împotriva Poloniei, ca raspuns la derapajele ei democratice.

SUBIECTE DE CONVERSAȚIE

NU FOARTE OCUPAȚI. E posibil ca 2017 să fie anul care consemnează cel mai mare număr de angajați din ultimele aproape două decenii – actualul record datează din 2008, când au fost 4,83 milioane de angajați. Ritmul intrărilor în șomaj este deja mai scăzut decât oricând în ultimii zece ani, semn că economia suferă teribil din lipsă de angajați. E mai rău ca în 2008, din punctul acesta de vedere.

Și, totuși, avem încă cea mai mică rată europeană a ocupării la 100 de locuitori, de sub 20% (între noi fie vorba, n-am reușit vreodată să înțeleg de ce statistica angajărilor diferă atât de mult de la o instituție la alta). Faptul că 350.000 de oameni spun că, teoretic, ar vrea să muncească deși, practic, nu caută să se angajeze spune câte ceva despre subiect. Alții ar vrea, dar n-au cu ce: avem una dintre cele mai mari populații de tineri cu doar 10 clase din Europa.

+ unde s-au angajat cei mai mulți oameni în 2016.

+ greu, dar s-a trezit și ministrul responsabil de subiect: Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a spus că va limita ajutoarele sociale și va trimite oamenii la muncă. În sfârșit, cineva din Guvern pronunță și cuvântul “muncă” pe lângă “salarii”.

+ unde sunt cel mai bine plătiți angajați.

PE CE UMERI STĂ ECONOMIA. “Suntem față în față cu o economie care stă pe o bază îngustă, iar când baza e îngustă, apar problemele de stabilitate”. Casa de Insolvență Transilvania (CITR Group) a studiat ce se întâmplă în România cu companiile de impact și a constat că 3% dintre firme produc 68% din cifra de afaceri și angajează 41% dintre oameni. Doar că numărul lor scade continuu: avem din ce în ce mai puține companii de impact, din ce în ce mai profitabile, cu din ce în ce mai puțini oameni.

ÎNTOARCEREA CĂRȚILOR. “Oamenii celebrează din nou cărțile ca obiecte frumoase; sunt râvnite pentru valoarea lor intrinsecă, în timp ce un ebook, care nu e defel un obiect frumos, a devenit din ce în ce mai scump.” Pentru prima oară, scade vânzarea de ebook în timp ce crește cea de carte tipărită (în Marea Britanie). O poveste interesantă în Guardian despre cum a renăscut o industrie pe care o credeam pierdută.

EXPERIENCE BUCHAREST. Amicul nostru Tudor Maxim, antreprenor, călător și un mare iubitor de București și România, și-a pus în cap o idee năstrușnică anul trecut: să pună orașul în mintea și pe harta lumii, în “cel mai mare proiect de promovare turistică a Bucureștiului”. 100 de bloggeri, vloggeri, instagramiști, snapchatteri (nici nu știam că toate acestea sunt cuvinte, deja) din toată lumea vor fi aici în 12-16 mai pentru a explora orașul și oamenii lui zeci de tururi și experiențe în București. “Cu un buget de sute de ori mai mic decât o campanie de reclame pe Eurosport vom avea un impact fantastic” zice Tudor la el pe blog. Toată povestea e bazată pe voluntariat și site-ul Experience Bucharest e aici.

EȘECURI DE MUZEU. Ne-am obișnuit să aplaudăm și celebrăm reușita și să trecem sub tăcere eșecurile. Cu cât facem mai mult asta, cu atât ratăm mai mult șansa unică de a învăța din ratările noastre și ale celorlalți. Dacă vreți să înțelegeți concret ce e de învățat, dați o fugă în iunie în Suedia, unde se deschide Muzeul Inovațiilor Eșuate. Câteva exponate cu valoare educativă sunt aici.

CEA MAI UȘOARĂ BICICLETĂ. Hummingbird este invenția a doi tineri români care locuiesc la Londra. Cântărește 7 kilograme și e cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume. Știrea este că au început să primească precomenzi și că livrările încep din această vară.

ARATĂ-MI BANII. România Start-Up Nation, programul de finanțare din fonduri guvernamentale pentru antreprenori la început de drum, se deschide la mijlocul lunii mai și va rămâne deschis timp de 30 de zile. Ilan Laufer, secretarul de stat care coordonează programul, promite că întreprinderile noi acceptate în program primesc automat cod de TVA. Important, pentru că procedura e azi chiar mai complicată decât înainte ca Guvernul să simplifice procedura de acordare.

+ finanțări de până la 200.000 de euro pentru afaceri neagricole în zona rurală.

UN DIVORȚ SCUMP. 4 minute. Atât le-a luat liderilor europeni pentru a agrea propunerea legată de condițiile de ieșire a Marii Britanii din UE.

Propunerea lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, prezentată acum o lună și adoptată la Summitul de la Bruxelles săptămâna trecută spune, în esență, două lucruri importante despre negocierile ce încep în iunie cu guvernul britanic: condițiile separării vor fi decise înainte de a avea orice discuție despre viitor (mai ales despre un acord de comerț) și Marea Britanie va trebui să achite nota de plată de aproximativ 60 de miliarde de euro înainte de a negocia orice legat de un acord comercial.

Politico: Acum începe partea complicată a Brexit-ului.

CUM VREA CHINA SĂ DOMINE LUMEA. „China îmbrățișează roboții și robotizarea cu aceeași intensitate care a transformat-o într-o forță de netăgăduit îndomeniul trenurilor de mare viteză și al energiei regenerabile. Decidenții din Beijing văd acest lucru ca pe o etapă într-un plan mai mare: să domine piețele emergente în domeniul inteligenței artificiale, al vehiculelor fără șofer și al electrocasnicelor inteligente.” Acum trei ani, China nu exista între țările care fabrică roboți. La începutul lui 2017, un producător de electrocasnice și-a cumpărat propria fabrică de roboți, fabrica germană Kuka, într-o tranzacție de 3,7 miliarde euro. Sunt 800 de companii chineze care fabrică roboți, într-o industrie care crește cu 30% pe an. Bloomberg: În culisele planurilor chineze de dominație globală.

FUNCȚIONEAZĂ CU COFEINĂ. Dacă aveți un adolescent în familie e posibil să vă fi povestit despre acest nou business, niște cafenele unde te servește proprietarul și unde băieții care fac cafea spun bancuri. E posibil să vă fi spus că vrea și el una, cadou de absolvire a liceului. Matei, de pe Câmpineanu, avea doar 19 ani când s-a făcut antreprenor și proprietar de franciză 5ToGo, până la urmă. Cine e, totuși, 5ToGo? La fel că întreaga sa afacere, Radu Savopol funcționează cu cofeină și rețete simple.

GREU DE IMAGINAT. Programul Național de Dezvoltare Locală este acea schemă prin care 30 de miliarde de lei vor merge către investiții locale în următorii 3 ani. E un instrument discreționar și netransparent, în care decizia îi aparține ministrului Dezvoltării. Azi, Sevil Shhaideh. Acum doi ani, Liviu Dragnea.

Curtea de Conturi a fost în vizită la PNDL și e greu de digerat, aproape inimaginabil, ce a găsit pentru 2013 și 2014: bani cheltuiți fără discernământ, investiții dispărute de pe hartă, oameni numiți pe vorbe și decizii și cheltuieli aproape imposibil de urmărit. Jumătate din banii cheltuiți nu au fundamentare. După legea finanțelor publice, PNDL nici n-ar fi trebuit să existe.

DIGITAL MEMO

DigitalMemo este un distilat de cultură generală digitală, născut din realitatea că tehnologia e strâns împletită cu performanța oricărui business. Avem alături în acest mini-proiect un partener digital-native – e vorba de eMAG – gata să depună oricând mărturie că tehnologia e deja în toate: în viața personală, în societate, în business.

MADE BY ROMANIANS. UiPath, companie fondată în 2015 de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, a primit o finanțare de 30 de milioane de dolari de la un grup de fonduri condus Accel. Este cea mai mare finanțare de până acum pentru un startup cu origine românească. UiPath dezvoltă roboți software care au capacitatea de a automatiza operațiuni repetitive, precum extragerea datelor dintr-o factură și introducerea lor într-un soft bancar. De la 10 oameni într-un birou din București, UiPath este azi o firmă globală, cu sediul în New York. ZF a făcut un interviu cu Dines, imediat după anunțarea tranzacției.

DESIGN DEȘTEPT. “Efectul tuturor acestor lucruri este că biroul tipic într-o companie de tehnologie devine un sat prosper și auto-suficient. Angajații au mai puține motive ca oricând să plece.” The Economist investighează gândirea pe care companiile de tehnologie o pun în spatele arhitecturii și designului clădirilor, de la spațiile delucru, la restaurante pretențioase și imense “spații de joacă”. Concluzionează că toate industriile ar face bine să ia aminte la birourile viitorului.

CĂUTÂND O SOLUȚIE. Google și Facebook au creat o enormă problemă: informația falsă. Acum, se chinuie să închidă o cutie a Pandorei care a permis inclusiv influențarea rezultatelor alegerilor americane.

  • Cât de mult pot greși rezultatele afișate de Google? Până la a spune că cinci președinți americani au făcut parte din Ku Klux Clan. Pretenția pe care o avem, de a primi rapid rezultate exacte la întrebări, a transformat otorul cde căutare într-o autoritate, dar fără discernământul necesar. Poate Google să rezolve problema?
  • Mai mult de un miliard de oameni folosesc zilnic Facebook. O audiență mai mare decât cea a oricărei instituții de media de pe planetă. News Feed este cea mai influentă sursă de informații din istoria civilizației și este condusă de un algoritm fără nicio legătură cu discernământul editorial. New York Times: Poate Facebook rezolva propriul său virus?
  • Între timp, fondatorul Wikipedia are planul său pentru informația falsă: Wikitribune, o platformă colaborativă care combină jurnalismul cu fact checking.

ALEXA, M-AM ÎNGRĂȘAT? O cameră foto de 200 de dolari, care funcționează împreună cu Alexa, asistentul virtual creat de Amazon, este, mai nou, un soi de asistent în materie de stil. Dacă ideea de a vă fotografia în fiecare dimineață și de a lăsa unei mașini sarcina de a sugera ce să purtați vi se pare interesantă, ar trebui să citiți asta: Echo Look adună date cu ajutorul cărora Amazon își vă va putea vinde aproape orice. Și va ști dacă ești deprimat sau obosit.

+ Amazon explorează ce rol vor avea pentru companie vehiculele autonome. De ce e important?

RĂSPUNS GREȘIT. Ne-am obișnuit cu teoria conform căreia mașinile ne vor lua locurile de muncă. E greșită: “ne aflăm la granița unei explozii de creștere economică, a cărei anvergură va face ratele înalte de creștere din trecut să pară anemice”. London School of Economics despre următorul boom în epoca mașinilor inteligente.

+ un podcast minunat despre revoluția industrială digitală.

+ de ce a cumpărat Elon Musk compania Neuralink. Tim Urban, de la Wait But Why, nu are posturi scurte. Dar acesta e deosebit de lung. Dar veți învăța din el tot ce e de știut despre cum funcționează creierul uman și de ce despre miza fenomenală a lui Musk.

SMART STUFF

PREA MULTĂ GÂNDIRE. Dacă ați amânat cinci ani o achiziție doar pentru că n-ați trecut încă prin toate posibilele consecințe și nu ați găsit soluția perfectă, e bine să știți cu ce vă confruntați: gândire excesivă (overthinking). Gândirea excesivă e periculoasă, înseamnă boală, somn prost și paralizie decizională. Și așa vă puteți opri.

PREȚUL CORECT. Cât costă un produs? Înainte, știam exact mecanismul, știam când e sezonul reducerilor și ne puteam baza pe repere clare. Online-ul a schimbat totul. În funcție de ora din zi, de luna din an sau de locul unde stăm, același lucru poate costa diferit. Prețul unei cutii de băutură dintr-un automat poate varia în funcție de temperatura de afară.

DOI E MAI BUN CA UNU. Nu trebuie să alegi între slujbă și pasiune. De ce nu amândouă? O pledoarie credibilă și plină de sens despre de ce e o idee bună să susții (cel puțin) două cariere în paralel. (Am testat cele trei argumente pe mine însămi, fără să-mi propun conștient. Așa e. Devii mai crrativ și mai plin de resurse.)

+ cum ucidem creativitatea (video).

 

Comments

comments