MONDAY MEMO #94. Miza viitorului premier

MIZA VIITORULUI PREMIER. Pe cât de limpezi sunt rezultatele matematice ale alegerilor, pe atât de încâlcite sunt și lecțiile și rezultatele în viața reală

Subiectul alegerilor parlamentare a fost, normal, principala frământare a ultimelor zile. Matematic vorbind, Biroul Electoral Central l-a lămurit cu rezultatele finale, care arată un procent de peste 45% pentru PSD în ambele camere. Cine a intrat în Parlament deslușește Hotnews în această hartă interactivă. Cert este că vom trăi următorii patru ani într-o lume aproape integral colorată în roșu.

Încercăm încă să ne lămurim cum a fost posibil un asemenea rezultat, totuși. Lucian Croitoru are o explicație care merită citită: PSD a înțeles cel mai bine că oamenii sunt conduși de două agende, una rațională și alta bazată pe stomac. Câștigătorul s-a folosit cel mai bine de a doua. O lecție care merită luată în calcul. Și musai interpretată ținând cont de legătura directă între calitatea jurnalismului și decizia de vot. “Propaganda împachetată ca jurnalism de informare a stimulat spaime și angoase sociale”.

Cine va conduce următorul guvern rămâne, totuși, întrebarea fundamentală.

  • Președintele Klaus Iohannis refuză să desemneze un premier precum Liviu Dragnea, cu o condamnare penală la activ. Are toate motivele. Și nu sunt doar morale, ci și legale. Liviu Avram explică în Adevărul de ce nu e posibil un mandat de premier pentru Liviu Dragnea.
  • Liviu Dragnea nu are de gând să renunțe ușor. Caută o cale să fenteze legea. Da, ați citit bine, caută o portiță legală ca sa încalce legea.

Ce va fi pe agenda următorului guvern e o întrebare cel puțin la fel de importantă.

  • O constatare uluitoare: majoritatea oamenilor din țara asta n-ar mai plăti impozit pe venit. Programul economic al PSD înseamnă creșterea cu o treime a cheltuielilor bugetare. O cifră oarecum astronomică. Dar susținută de un proiect de buget care include o creștere economic mult mai mare decât orice prognoză făcută până acum.
  • Cele mai importante 10 promisiuni economice pe care PSD ar trebui să le pună în practică.
  • Singura măsură cu termen clar e legată de salariul minim. Îndeplinirea ei înseamnă un plus de 2,5 miliarde lei care intră în economie.

+ Codul Fiscal rămâne așacum este. “Acest Guvern nu se va atinge de codul fiscal.” Cu o excepție.

+ Klaus Iohannis trimite înapoi în Parlament legea care elimină 102 taxe. Deși CurteaC Constituțională nu i-a găsit hibe.

+ rezultatele complete ale votului parlamentar, pe vârste, regiuni, ocupație, studii.

+ un text foarte bun și relevant: “Când eșuează democrația? Când votanții nu primesc lucrurile pentru care au votat”.

DIGITAL MEMO

TEHNOLOGIILE ANULUI 2017. „E de așteptat ca 2017 să fie anul în care multe dintre aceste tehnologii vor deveni mainstream”. De la tefefoane cu adevărat inteligente, la copii virtuale ale organizațiilor și analiza unor date complexe, anul care vine democratizează instrumente până acum rezervate doar organizațiilor foarte sofisticate. Cele șapte tendințe tehnologice ce vor defini 2017.

+ cinci tendințe majore care vor redefini felul în care companiile folosesc social media.

AVEȚI UN COLET ÎN GRĂDINĂ. Amazon a livrat cu succes primul pachet transportat de o dronă. S-a întâmplat în Anglia și în operațiune a fost implicată o pungă de floricele, care a zburat timp de 13 la 122 de metri, până a aterizat cu succes în curtea clientului, la doar câteva sute de metri depărtare de centrul de testare al Amazon. Forbes se îndoiește că un astfel de serviciu ar putea deveni vreodată regula, printre altele și pentru că n-ar fi o problemă să dobori drona și sa furi pachetul cât ai clipi. Dar n-ar fi prima oară când tehnologia contrazice limitele gândirii umane.

ADEVĂRATUL DE FALS. Știrile false au fost marele subiect al ultimelor luni. Și marea bătaie de cap a unei organizații care pretinde că nu e o organizație de media, deși strânge 80% din consumul de informație – Facebook, adică. Așa că a decis să facă ceva: fact checking. Un sistem complicat, bazat în totalitate pe discernământul uman. Ironic, nu? Îți trebuie un algoritm să le răspândești și o minte umană să le oprești. Facebook ia în serios, într-un final, lupta cu știrile false.

+ transferul de putere de la media la platformele digitale a costat creatorii de conținut 50 de miliarde de dolari.

ORIUNDE AI MERGE. Există o aplicație pentru fiecare nevoie, curiozitate sau fantezie de vacanță. Nu aveam idee că mi-ar putea trebui vreodată o aplicație care să ma îndrepte către cea mai apropiată toaletă publică. Acum, că știu, pare foarte utilă. Cele mai bune aplicații ale anului 2016 pentru călători.

SMART STUFF

 DE CE NE PIERDEM TELEFOANELE? Se vede treaba că dacă știm că există deja în piață o variantă mai bună, nou lansată, a unui produs pe care îl deținem deja, tindem să devenim neglijenți. Dorința noastră inconștientă de a ne justifica deciziile ne împinge să scăpăm, fatal, telefonul în cadă. Un soi de consumerism deranjant despre care Harvard Business Review spune că poate fi făcut acceptabil prin caritate.

VREMEA CADOURILOR. Un mic ghid împotriva frustrării în fața cumpărăturilor de Craciun.

SUBIECTE DE CONVERSAȚIE

 2016 ÎN IMAGINI. A fost un an dominat global de politică, divizare și crize. O retrospectivă în doar 4 minute sau o excelentă selecție de fotografii pentru momentele care au definit ultimele 12 luni, pentru aducere aminte.

LĂSAȚI ANGAJAȚII SĂ PLECE. “Dacă administrezi un business, ai putea la fel de bine să dai imediat liber oamenilor. Mai mult de jumătate dintre s-ar putea să fie deja deconectați, deși sunt în continuare la birou”. Bloomberg analizează cum arată zilele de dinainte de Crăciun în organizații: 54% dintre angajații britanici sunt deja deconectați mental de job.

SĂ NE VERIFICĂM IDEILE. „Productivitatea stagnează în Vest, companiile se consolidează cu o viteză ne mai văzută, spiritul antreprenorial se bâlbâie, populismul e în creștere și vechile reguli din business sunt sfâșiate”. E timpul pentru a revizui marile idei care conduc lumea afacerilor: teoria de management e un compendiu de idei moarte.

ROBOȚII ȘI NOI. Automatizarea locurilor de muncă este una dintre temele favorite ale ultimelor luni. Pe bună dreptate: surse diferite sunt de acord că jumătate din joburile existente azi sunt în pericol în următorul deceniu. Nu e prima oară când trecem printr-o revoluție industrială. Dar aceasta este diferită. Cele anterioare au durat zeci sau sute de ani, pe când aceasta este “comprimată într-o perioadă cât viața unui beagle”. Nu muncile creative sau cele foarte prost plătite sunt în cel mai mare pericol – un robot nu știe (încă) să creeze un serial TV sau să curețe o cameră de hotel. Ci cele repetitive, asigurate de ceea ce azi numim clasa de mijloc. Iar ideea de a opri acest curent încercând să obligi companiile să păstreze locuri de muncă e o politică publică ineptă, în cel mai bun caz. The New Yorker: cât va dura până îți vei pierde slujba în favoarea unui robot?

COLECȚII PE BANDĂ RULANTĂ. De la design până la raft, Zara reușește să aducă în magazine colecții noi cu o viteză pe care nimeni nu a egalat-o până acum. Într-o industrie care lucrează cu luni sau chiar un an în avans, compania spaniolă reușește să pună un produs în mâinile clienților în mai puțin de o lună. Secretul său stă în așa-numita „cercetare prin observație”. Iar armă secretă a companiei spaniole sunt managerii demagazine din toată lumea. O privire în bucătăria celei mai mari organizații de fashion de pe planetă: Secretul vitezei amețitoare a colecțiilor Zara.

BANI DE ÎNCEPUT. Private Investors Network este un nou fond de investiții pentru startup, cu cinci milioane disponibile pentru investiții. E alcătuit din 20 de investitori români și este, evident, destinat investițiilor în România.

REFUGIAȚI ÎN ANTREPRENORIAT. „Afaceri au apărut peste tot: când tabăra avea doar doi ani de la înființare, număra peste 1.400 de firme. Iar înființarea de noi companii a continuat la orată uimitoare. Am întrebat măcelarii și brutarii de aici despre ce îți trebuie pentru un business de succes”. În Iordania, în una dintre cele mai mari tabere de refugiați sirieni, afacerile înfloresc, iar The Economist a explorat în detaliu acest univers antreprenorial: abilităților lor în business ar impresiona orice consultant în management.

LECȚIILE LUI GATES. E, în continuare, cel mai bogat om de pe planetă. Ar putea fi un motiv suficient pentru a emite idei care să se ridice apoi la rangul de lecții de succes în business. Iată 10 dintre ele.

ȘTIRI, DE LA MOISE GURAN. Acum câteva luni, jurnalistul Moise Guran a decis că, indiferent cât de urmărită, o emisiune de televiziune nu poate schimba ceea ce își propusese el să schimbe – “țara asta are un deficit grav de adevăr”. A renunțat la emisiunea de la Digi pentru a construi o aplicație de știri. De ce și cum explică chiar el, pe blogul Biziday. Aplicația e utilă, meritată testată.

COMPANIE, CAUT ANGAJAT. Va trebui să ne obișnuim nu doar cu părțile bune ale unei economii care crește, dar și cu cele mai complicate: criza de angajați. eJobs, cea mai mare piață de recrutare online din România, a constatat că a crescut cu 70% numărul de joburi postate de companii pe platformă. De la vânzători pentru Lidl, la consultanți pentru Accenture, niciun domeniu nu e ferit. Cel puțin în vestul țării, povestea continuă: acolo firmele vor angaja în continuare în primele luni din 2017. FAN Courier numește fenomentul “o criză gravă” – compania își aduce angajații din București, de exemplu, de pe o rază de 100 de kilometri.

+ în România se „plătesc” zilnic 204 milioane euro pentru salarii.

+ Liviu Dragnea vrea să dubleze bursele studenților. “Ca să nu mai lucreze prin baruri”.

ROMÂNIA ÎN CIFRE

147% este procentul de creștere a salariilor în zona publică, de la aderare până azi. Investițiile au crescut cu doar 43%, în aceeași perioadă. În total, bugetul României e azi de două ori mai mare decât în 2007.

1.000.000 de mașini Duster au ieșit până acum pe porțile uzinei Dacia. Înmatriculările de mașini noi în România au crescut de două ori mai repede decât în UE, în mare parte datorită vânzărilor Dacia.

+ producția totală de mașini în România a scăzut, totuși, cu 6%.

3,7 miliarde euro s-au contabilizat în 2016 la capitolul investiții străine în primele 10 luni. Un record din 2008 încoace.

17.212 copii s-au născut în România în octombrie 2016. 13.413 oameni s-au căsătorit în aceeași lună. O observație: în general, în august se nasc cei mai mulți copii și se oficializează cele mai multe relații. Ar trebui, totuși, să dublăm cifra nou născuților pentru a avea cea mai mică șansă la o populație cât de cât stabilă.

21 decembrie este data la care acțiunile Medlife intră la tranzacționare la Bursa de Valori. Valoarea de piață a Medlife este de 522 milioane lei, la un preț de 26 de lei pe acțiune.

2% este creșterea dolarului față de euro, într-o singură săptămână. E de așteptat ca cele două monede să ajungă la paritate egală în scurt timp, după decizia Fed de creștere a dobânzilor. Piețele financiare din Asia au trecut printr-o zguduitură puternică, cu această ocazie.

1.151 de oameni au plătit diferite dări către fisc în doar două zile, de la înrolarea ANAF pe platforma electronică ghișeul.ro. De unde se vede că dacă lucrurile sunt simple și cetățeanul e mai săritor.


Dacă vă e de folos MONDAY MEMO și-l vreți în Inbox, abonați-vă. Dacă vreți să-l citească și alții, faceți forward către un prieten. Iar dacă vreți să ne spuneți ceva – orice – scrieți-ne; vom citi negreșit.

Comments

comments